CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 27 NOIEMBRIE

Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriți biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu sângele Celui al Său. Fapt. 20:28

Bătrânii de pretutindeni trebuie să aibă grijă deosebită, pentru că în orice încercare, cei mai privilegiați și mai proeminenți au cele mai severe asalturi și probe. De aceea apostolul îndeamnă: „Fraților, să nu fiți mulți învățători căci știți că vom primi o judecată mai aspră". Noi, la fel, îndemnăm pe toți bătrânii care în inimă sunt curați, fără egoism, să nu aibă nimic altceva decât iubire și gânduri bune pentru întreaga omenire, și să se umple tot mai mult de roadele și darurile Spiritului sfânt, fiind cu băgare de seamă și la turmă. Amintiți-vă că turma este a Domnului și că voi aveți o responsabilitate față de Domnul la fel cum aveți și față de ea. Amintiți-vă că voi trebuie să vegheați asupra sufletelor (intereselor) lor, ca unii care veți da socoteală marelui Păstor Principal. Amintiți-vă că principalul lucru este iubirea în toate; și, în timp ce nu neglijați doctrinele, acordați atenție deosebită dezvoltării Spiritului Domnului printre diferitele membre ale corpului Său, pentru ca ei să fie „învredniciți să aibă parte de moștenirea sfinților în lumină", și, potrivit voinței divine, să nu sufere poticnindu-se în ziua cea rea, ci făcănd totul, pentru a sta în picioare întregi în Cristos, corpul Său, membrele Sale, jertfitori împreună cu El, moștenitori împreună cu El. W. T. 1909-73 (R 4346:5) (Cântarea 136)