CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 17 NOIEMBRIE

Isus Hristos te vindecă. Fapt. 9:34

Textul nostru este din cuvintele lui Petru adresate lui Enea cel paralizat, pe care apostolul l-a găsit în Lida și l-a vindecat. Nu ni se spune că el era unul dintre sfinți; prin urmare, presupunerea este că nu era, ci, cel mult, el era un prieten al unora dintre ei, și că astfel atenția apostolului a fost atrasă asupra lui. Faptul că zăcuse la pat, neputincios de opt ani, a demonstrat că vindecarea a fost un miracol. Faima acestuia s-a răspândit peste tot, și a avut ca rezultat, ni se spune, atragerea multora la Domnul și în biserică. Astfel a stabilit Domnul biserica și a atras în ea pe cei care erau în atitudine de inimă potrivită, folosind atunci miracole, tot așa cum astăzi folosește alte mijloace. Acele miracole n-au putut dura mai mult decât apostolii înșiși, darurile vindecării etc., fiind date numai prin punerea mâinilor apostolilor — și cei doisprezece nu au avut succesori — Ierusalimul ceresc avea douăsprezece temelii, și nu mai multe, și pe ele erau scrise numele celor doisprezece apostoli, și a nimănui altcuiva. W. T. 1902-105 (R 2987:5) (Cântarea 394)