CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 20 SEPTEMBRIE
Căci Pâinea lui Dumnezeu este Acela care Se coboară din cer, și dă lumii viața. Ioan 6:33
Cu cât oamenii sunt mai multumiți cu lucrurile lumești, cu atât sunt mai puțin înclinați spre lucrurile cerești, și cu cât suntem mai satisfăcuți de lucrurile cerești, cu atât mai puțină poftă avem după lucrurile pământești. Noua natură se dezvoltă pe cheltuiala naturii vechi, și ambițiile, speranțele și dorințele noi pe cheltuiala celor vechi. La fel, atunci când natura veche înflorește, aceasta se face pe cheltuiala celei noi în toate afacerile vieții. Haideți deci, dându-ne seama de deosebirea dintre hrana care piere și hrana care aduce binecuvântare divină viața veșnică s-o alegem pe cea din urmă, să ne hrănim tot mai mult din Domnul și din Cuvântul Său, și astfel să ne întărim în Domnul și în puterea tăriei Lui, și să fim tot mai mult înțărcați de lume, de spiritul ei, de speranțele ei, de ambițiile ei. Noi căutăm o patrie cerească, o împărăție cerească, o natură cerească, calități cerești, potrivite și pregătite pentru acea natură cerească. L-am găsit pe marele Dătător de viață, Cel care poate să dea și dă această Pâine din ceruri. Marele nostru privilegiu este să fim distribuitori ai acestei Pâini. „Dați-le voi să mănânce." „Cine are urechi să asculte." W. T. 1904-82 (R 3334:4) (Cântarea 96)