CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 05 AUGUST
Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care mi-a dat putere, că m-a socotit vrednic de încredere. 1 Timotei 1:12
O, da, ce satisfacție binecuvântată este pentru noi să știm că în timp ce Domnul cunoaște fiecare cuvânt și faptă a noastră, El binevoiește să ne socotească ceva diferit, chiar din cuvintele și din faptele noastre ceva mai bun! Cuvintele noastre nu reprezintă întotdeauna sentimentele depline ale inimilor noastre; purtarea noastră nu se ridică la standard; după ce am spus cuvintele și după ce am făcut faptele poate după cea mai bună capacitate a noastră ne dăm seama că ele n-au ajuns la slava lui Dumnezeu și n-au ajuns la înălțimea propriilor noastre idealuri, dorințe și eforturi. Cât de mângâietor este pentru noi deci, să știm că lucrarea noastră imperfectă va fi acceptabilă pentru Dumnezeu prin Cristos; că Domnul ne socotește potrivit intențiilor noastre, potrivit voinței noastre. Lăudat fie Numele Său! Noi n-am avea nici o speranță de a ne ridica la nici un standard de perfecțiune pe care El să-l aprobe, dacă n-ar fi aranjamentul Său îndurător prin care imperfecțiunile noastre sunt acoperite prin perfecțiunea și jertfa Răscumpărătorului nostru, iar faptele noastre acceptate potrivit intențiilor și dorințelor inimii noastre. W. T. 1902-134 (R 3002:1) (Cântarea 268)