CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 04 AUGUST
El I-a pus totul sub picioare, și L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile Bisericii. Efeseni 1:22
Preaiubiților, timpul este scurt, marele premiu pe care îl căutăm este aproape, „ținta", sau standardul caracterului, care trebuie atinsă este clar pusă înaintea noastră, și Scripturile strălucesc de exemple în privința necesității consacrării complete Domnului, arătându-ne că aceasta înseamnă moarte față de sine. Nu vom căuta noi oare ca prin harul lui Dumnezeu, orice alt cap și autoritate să fie complet tăiate și date la o parte, și în continuare, așa cum a exprimat apostolul, „Pentru mine a trăi este Cristos" ca membru al trupului lui Cristos, îndrumat de voia Sa așa cum este discernută prin Cuvântul, providența și exemplul Său? Aceasta este o altă imagine a unei depline completări a asemănării de caracter cu Domnul nostru. Oare n-a renunțat El total la propria Sa conducere, la propria Sa voință, pentru voința Tatălui? Cu siguranță că da; și după cum acea consacrare deplină a fost răsplătită de Tatăl, tot așa și noi avem asigurarea că deplina noastră consacrare (și nimic mai puțin decât aceasta) va fi deplin răsplătită de Domnul și Capul nostru în împărăție. W. T. 1901-229 (R 2846:1) (Cântarea 344)