CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 05 IULIE

Iată, nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzește pe Israel. Psalmul 121:4

Gândiți-vă un moment la memoria care nu slăbește niciodată; la judecata care nu greșește niciodată; la înțelepciunea care plănuiește pentru eternitate, fără posibilitatea de a eșua, și care cronometrează acel plan cu o precizie infailibilă pentru veacurile viitoare; la puterea și la priceperea care pot ține în frâu chiar și fiecare element împotrivitor, însuflețit sau neînsuflețit, și le pot face să lucreze împreună pentru împlinirea marilor Sale planuri; la atenția neobosită care nu încetează niciodată, nici nu caută ușurare de grijile stăpânirii universale — al cărui ochi nu doarme niciodată, a cărui ureche este întotdeauna deschisă, și care este întotdeauna în cunoștință de toate necesitățile și activ în toate interesele vastelor Sale domenii. W. T. 1893-227 (R 1560:2) (Cântarea 59)