CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 10 MAI
Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? 1 Corinteni 3:16
Ilustrația unui templu este folosită în mod diferit cu privire la Biserică. Despre fiecare creștin se spune că este un templu al Spiritului sfânt după ce primește conceperea Spiritului. Fiecare adunare poate fi considerată Templul lui Dumnezeu. Iar Biserica întreagă când este adunată în starea cerească va fi Templul lui Dumnezeu, prin aceea că Dumnezeu va locui în ei. Conform altei ilustrații, fiecare creștin este o piatră vie în pregătire pentru marele Templu al viitorului, acum fiind cizelați, șlefuiți, pregătiți fiecare pentru locul lui în Templul de sus.
Ideea este că așa cum Dumnezeu a fost reprezentat în vechime în Cortul Întâlnirii în lumina Șekină din Sfânta Sfintelor și de asemenea a fost reprezentat în templul literal din Ierusalim, tot așa El este reprezentat acum în toți aceia concepuți de Spiritul Său sfânt și va fi reprezentat mai departe de toți aceia care umblă în armonie cu conceperea lor de Spirit și continuă să rămână în iubirea Domnului. W. T. 1916-14 (R 5831:5) (Cântarea 184) V. D. M. 332:2