CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 03 APRILIE

Binecuvântarea Domnului îmbogățește și El nu lasă să fie urmată de vreun necaz. Proverbe 10:22

Când vedem un exemplu nobil ca acela al Domnului nostru, care a fost bogat în toate și care le-a dat pe toate, ne bucurăm de aceasta și ne dăm seama că deoarece sacrificiul Său a fost atât de mare, și răsplata Lui este în aceeași măsură mare. Când vedem nobilul exemplu al apostolului Pavel, care având o bogăție considerabilă de capacități, talent și influență, și probabil și de mijloace financiare, le-a dat pe toate acestea, o jertfă de bunăvoie, bucuroasă, la picioarele Domnului, dându-le pe toate cu bucurie în serviciul lui Dumnezeu, în serviciul adevărului, în serviciul fraților, aceasta face ca inimile noastre să se bucure, și suntem siguri că unul atât de bogat și care și-a cheltuit bogățiile cu atâta credincioșie, va fi unul care va străluci foarte puternic în împărăție când aceasta va fi stabilită și manifestată. Și, fără îndoială, la fel va fi cu toată preoțimea împărătească — în măsura în care au sacrificat posesiunile lor. Cei care rabdă cu bucurie pentru Domnul, pentru adevăr, cea mai mare rușine, cea mai mare înjosire, cele mai mari încercări, cele mai mari persecuții în viața de acum și astfel au experiențe cât mai asemănătoare cu cele ale Învățătorului și Modelului, putem fi siguri că în măsura credincioșiei manifestate în astfel de sacrificii, vor avea în viitor o mare răsplată — așa cum a spus apostolul: „O stea se deosebește în strălucire de altă stea". W. T. 1901-55 (R 2762:3) (Cântarea 225)