CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 26 IANUARIE

Nu-mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele. Psalmul 89:34

Aceste cuvinte ale lui Iehova Dumnezeu sunt foarte mângâietoare și satisfăcătoare pentru copiii Săi credincioși. După cum credința devine o bază pentru lucrurile sperate, tot așa încrederea și experiența constituie o bază pe care să stea credința. Statornicia lui Dumnezeu este una dintre trăsăturile atractive ale caracterului Său; asigurarea Lui este: „Eu sunt Același, Eu nu Mă schimb". Chiar atunci când cuvântul sau declarația Domnului este împotriva noastră — ca și în cazul declarației Sale împotriva păcatului și a păcătoșilor — și chiar dacă statornicia Lui nu-I va permite să scuze păcatul sau să ierte pe vinovat, chiar această statornicie devine pentru noi o asigurare că așa cum Dumnezeu a fost strict și neschimbător în ceea ce privește pedeapsa pronunțată, El va fi tot atât de strict și de neschimbător și în ceea ce privește toate promisiunile și toate legămintele bune făcute cu noi. W. T. 1902-341 (R 3107:3) (Cântarea 150)