CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 24 IANUARIE

David ajungea tot mai mare și Domnul Dumnezeul oștirilor era cu el. 2 Samuel 5:10

Experiențele lui David în așteptarea împărăției și lecțiile învățate, caracterul dezvoltat și pregătirea care l-a făcut înțelept și moderat, toate servesc să ilustreze o mare lecție a bisericii evanghelice. Și noi suntem chemați să stăm pe tronul Domnului — să domnim în numele Lui. Și noi am fost unși pentru funcție de Spiritul sfânt, despre care apostolul spune că este o pregustare a gloriei și bucuriilor în care vom intra când zilele încoronării vor fi venit. Dacă disciplina, auto-controlul, credința, moderația și speranța au fost toate indispensabile pentru a-l face pe David împărat peste poporul Domnului și pentru a-L reprezenta cum se cuvine în guvernare, cu cât mai severe lecții trebuie să fie pentru noi, cei care suntem chemați la o poziție cu mult mai înaltă — la tronul pământului ca reprezentanți ai lui Dumnezeu și la preoție împărătescă, pentru a conduce, a judeca și a încerca omenirea, cu scopul ca oamenii, cât va fi posibil de mulți, să fie salvați din starea lor degradată și aduși la armonie deplină cu Dumnezeu! W. T. 1908-268 (R 4236:1) (Cântarea 288)